Omul este pe jumatate clepsidra. Usor nu-i e sa recunoasca nisipul ce-l aduna pas cu pas pana la revarsare. Si nu se stie niciodata cand va fi destul de adunat, de indurat sau cum va fi eliberarea. Si cand se naste, clepsidra se intoarce si fiecare vis, regret sau gand le simte cum aluneca din viata. Si vrea sa strige ce-i trait ori daruit. Simte ca-i pacat sa fie sau sa treaca. Plange din durut si rade din dorit. Dar se opreste-apoi. Se simte singur si parca zgomotul nisipului e zdrobitor cand cade. Vrea sa vorbeasca, dar e printre oameni rece... sa planga, dar cel din fata-i va crede ca se cade?
Ah, om de lut... tu esti pe jumatate o clepsidra. Te impietresti cand crezi ca e desarta povestea ce-o traiesti. Dar ai nevoie de un om ce-i tot pe jumatate o clepsidra. Cand de la tine nisipul se revarsa, permite-i lui sa-l prinda-acolo jos. E omul inzestrat de tine sa-ti pastreze taine, e pui de suflet.
Tu esti o parte din clepsidra. Si cine-i restul pana la-mplinit nu te zoreste sa fii altfel, ci doar primeste nisip ce ai nevoie sa deschizi.
Te imbratisez cu drag pe tine, Yo!
Chiar fain articolul...poetic...vroiam sa te-ntreb dk e conceptie 100% proprie dar mi-am amintit ca ai antecedente, so... resimt nostalgii si...parca-i un snapshot din afara timpului ce surprinde de undeva de sus, din exterior, o o fateta a prismei numita VIATA: Fațeta Clepsidrei. Nice and...touching!
RăspundețiȘtergereGandurile pe care le asez uneori sunt din trairile mele sau ale celor ce-mi sunt dragi sau care-mi sunt chiar necunoscuti. Omul este inspiratia. Asa ca, mi se bucura inima cand nu e atins doar cel ce-si gaseste povestea si stie ca-i este adresata expres (cum e si cazul acesta) si cand randurile isi gasesc ecoul si in alte inimi.
RăspundețiȘtergereMultumesc! :)