- Shhh... Asculta!
- Ce sa ascult, Memo? Ce vrei sa prinzi de-ti incordezi tot trupul?
- Asculta...
- N-aud nimic oricat as incerca sa-ncremenesc ce pari a cauta cu-atata frematare...
Si-asculta mai departe. Tacut... cu ochii mici, caprui, in departare. Cu parul ca si graul copt, cu bratele tinute a imbratisare, cu gura mica-ntredeschisa, clipeste des si masurat... nu ma priveste nici o clipa si nici nu pare sa ii pese ce-i prin jur. El stie doar ca vorba e desarta, ca fapta-i mai sus de tot.
- Dar ce tot cauti, Memo, printre semne? Ce te framanti cu-nfrigurare? Ce rod de nestiut mai tesi in sufletu-ti adanc si incifrat? De vrei, putem sa ne jucam un timp; aici sunt oamenii de lut, ii strangi in pumn, apoi vom face altii. Aici sunt pomii dezgoluti, le facem haine pentru maine. Si gandul poate fi schimbat... Dar tu tot taci. Si pana cand, intreb, atata neclintire?
Il vad si azi la fel ca alta data... e ca nenimeni cu floarea rosie in pumn... nu stiu de ar dori s-o dea sau doar s-o aiba... de-i pentru cineva ori pentru el. Dar e mereu acolo, in mana tremuranda cand asteapta... privindu-o des si incurcat, cu-obrajii-mbujorati a asteptare...
- Asculta...
Ascult... caci n-am a face altceva mai pretios... si-apoi doar clipa asta imi dezleaga glasu-i. Mi-ar fi prea dor de nu l-as asculta... caci cine stie maine ce-o sa fie?
duminică, februarie 28
vineri, februarie 26
Ingramadire
Daca-ai stiut ca va fi greu, de ce-ai venit? Ce cauti in calea-mi pornita nedeslutita poate? De ce ne insotim prin itze sufletesti ce sunt scapate de control? Opreste-ma cand vezi ca merg inainte si nu e drumul meu nicicum pe-acolo. Se poate sa ma-nsel in alergarea mea sau in nevoia de-a cuprinde. Se poate sa nu-ti fiu insotitor atat de breaz pe cat ma crezi. Si iti doresti, vezi bine, drumuri mai incurcate ca acum. Nu stim pe unde incotro ne poarta vrerea si tot ce cerem pare tot mai mult. E mult??!
Ah... nu sunt strajerul ce-mi doresc pentru oricare, nu sunt mostenitor cuminte pentru maine. Si de gresesc? Da, nu-i tagada! Dar ce sa fac cand ce e-n mine cerceteaza potrivirea? Ce mai conteaza ce s-a scris? Ce s-a ales ori s-a dorit?
Se-ntampla sa se potriveasca uneori un drum cu altul, o inima cu alta... un vis neintrerupt cu-un zbor... te-am imbrancit si te-am lovit in suflet... te-am condamnat si pedepsit. Nu sunt precum ogarul credincios si nici nu tac de nu se stie ce se-ntampla. Ci-ti spun si te bruschez. Gresesc? Se poate! Ma iarta... o fac pentru ca doare!
Ah... nu sunt strajerul ce-mi doresc pentru oricare, nu sunt mostenitor cuminte pentru maine. Si de gresesc? Da, nu-i tagada! Dar ce sa fac cand ce e-n mine cerceteaza potrivirea? Ce mai conteaza ce s-a scris? Ce s-a ales ori s-a dorit?
Se-ntampla sa se potriveasca uneori un drum cu altul, o inima cu alta... un vis neintrerupt cu-un zbor... te-am imbrancit si te-am lovit in suflet... te-am condamnat si pedepsit. Nu sunt precum ogarul credincios si nici nu tac de nu se stie ce se-ntampla. Ci-ti spun si te bruschez. Gresesc? Se poate! Ma iarta... o fac pentru ca doare!
miercuri, februarie 24
luni, februarie 22
Cautare
Alteori aleg sa nu caut! Aleg sa ma inchid in globul meu, acolo unde invat sa cunosc fiecare coltisor, cu teama... acolo unde sunt visurile si temerile, unde e intuneric si praf sau unde e partea din mine cu soare si zambet netagaduit de ce-i pe-afara.
Acum... aleg sa tac! Caci am invatat ca uneori cautarea se opreste la ceas de innoptare, chiar daca incetarea ei poate rani crunt...
Pe dimineata... cand cine stie ce va crede timpul?!
vineri, februarie 19
Voia Ta ori voia mea!
Fiecare cred ca am dorit, la un moment dat, sa aflam care este misiunea noastra pe lume sau voia lui Dumnezeu pentru noi. Si am trait atunci clipe de zbucium intens, de intrebari chinuitoare, de cautari frematande pentru a intelege locul nostru.
De multe ori am simtit si eu aceeasi nevoie, de a-mi defini implicarea in lume, ce inseamna a fi un crestin adevarat, caci constientizez ca viata mea are nevoie sa fie predata pe deplin in mainile lui Dumnezeu.
Inseamna sa fac voia lui Dumnezeu sa ascult de parinti? Sau sa mananc ce este sanatos pentru trupul meu? Sau sa simt cu sarmanii?Vrea Dumnezeu sa-mi traseze un drum pe care eu sa-l urmez? Are Dumnezeu viata deja pregatita pentru mine, iar partea mea este alegerea trairii ei? In dorinta sincera de a-L cunoaste la nivel personal pe Dumnezeu, mi-am pus cateva intrebari:
1. Alege Dumnezeu pentru mine o persoana cu care sa ma casatoresc sau o profesie ori un loc in care sa traiesc? Caci daca este asa, inseamna ca responsabilitatea pentru viata mea este mai mica decat responsabilitatea lui Dumnezeu fata de mine. Mai exista liberul arbitru si ce inseamna de fapt acest liber arbitru? Ce inseamna libertatea oferita de Dumnezeu?
2. Trairile ca urmare a indeplinirii planului lui Dumnezeu sunt dureroase si conflictuale? Daca da, pentru cat timp? Cum alegerea divinitatii nu este usoara pentru caracterul omenesc, cand obtin pacea si siguranta ca drumul ales este bun?
3. Planul lui Dumnezeu pentru mine este unul gata construit, iar eu il preiau si lupt pentru indeplinirea lui? Ce se intampla cu informatiile/experientele ulterioare care ne conduc catre o intelegere mai profunda a lui Dumnezeu si poate duc si la o schimbare de paradigma?
4. Cine gandeste pentru mine? Existenta unui plan asupra vietii mele, inseamnand reperele importante ale existentei (familia si misiunea), presupune mai putina oboseala personala, caci nu mai este nevoie sa descopar din 15 variante una potrivita pentru mine. Aleg din 2 optiuni, sa urmez drumul trasat de Dumnezeu sau nu. Asta inseamna ca un singur drum e pentru mine, restul optiunilor (chiar daca pot parea bune... sau chiar pot fi?) sunt gresite?
5. Ce inseamna misiunea personala? Este generala sau cat se poate de concreta? Daca este una generala, atunci mai pot vorbi de un plan bine pus la punct pentru viata mea? Daca este una concreta, atunci nu cumva Il limitez pe Dumnezeu si posibilitatile lui de a ma folosi?
Mi-e teama de a ma pierde in despicarea firului in 14 si a pierde dorinta de a afla ce se intampla cu viata mea. Am cautat raspunsuri clare in Biblie. Am staruit in rugaciune si in nevoia curata de a urma principiile divine. Tot ce pot impartasi este din experienta mea cu Dumnezeu si modul in care a lucrat pentru incertitudinile personale. Cunosc despre Dumnezeu din pruncie si vorbesc zilnic despre El, ca este infinit. Mereu mi-a fost usor sa zic asta pentru ca rational intelegeam. Insa nu detinem doar ratiune, ci si simtire. Asa ca, este important momentul in care ajungem la un echilibru gand-sentiment, o armonizare pentru ca asta inseamna lipsa conflictului. Iar Dumnezeu nu-si doreste conflicte pentru noi. Am experimentat in viata mea rezolvari necrezute si finalitati uimitoare alese de Dumnezeu si necunoscute mie. Peste 3 ani am fost convinsa ca misiunea mea data de Dumnezeu este sa indeplinesc un anumit rol in viata cuiva. Si era atat de puternica incredintarea si simtirea imi spunea acelasi lucru. Cu toate acestea, implinirea acestei misiuni durea teribil, halucinant uneori. Dar in sinceritatea inimii am urmat drumul ce credeam a fi potrivit. Pana intr-un moment, cand coplesita, m-am oprit pentru a intreba, chema din nou pe Dumnezeu. Trebuie sa doara, Doamne, atat de mult, indeplinirea misiunii Tale? Acesta este rolul pe care trebuie sa-l am? Si Dumnezeu mi-a raspuns, departandu-ma de tot ce am crezut cale de rezolvare si traire pana atunci. Mi-a aratat ca eu am cerut un "da" sau "nu" dintr-un singur drum. Dar ca exista mult mai multe drumuri cu aceeasi polaritate. Si foarte greu am inteles ca Dumnezeu se descopera incet. Si uneori cu alte drumuri decat cele intuite de noi.
1. Cred ca Dumnezeu nu va alege niciodata o persoana pentru mine, ci va alege un caracter si o influenta pozitiva. Aceasta inseamna ca Dumnezeu nu are un partener sau un loc in care sa stau pentru mine, ci Dumnezeu are parteneri pentru mine, partenerul alegandu-l eu, prin prisma libertatii totale pe care Dumnezeu mi-a dat-o. Dar criteriul definitoriu este modul in care celalalt ma influenteaza. Daca partenerul ma apropie de Dumnezeu si simt o crestere spirituala si o dorinta de slefuire, nu cred ca Dumnezeu se impotriveste unei astfel de relatii. Astfel, am responsabilitate 100% pentru alegerea mea. Daca Dumnezeu ma indruma catre o anumita persoana sau zona, atunci am dreptul sa-I reprosez lui Dumnezeu nefericirea mea. Dar Dumnezeu nu procedeasa astfel!
2. A-L alege pe Dumnezeu presupune durere pentru ca aceasta inseamna alegere impotriva pacatului. Insa Dumnezeu este cu mine in groapa cand mi-e greu si ies impreuna cu El. Durerea aceasta este diferita de cea simtita cand nu esti consacrat pe deplin. Te doare, dar ai liniste. In acelasi timp, a fi predat lui Dumnezeu cred ca nu inseamna o viata de conflicte si suferinte. Ci cred ca este vorba despre o durere temporara, de scurta durata, care umple apoi sufletul de liniste si de bucuria legaturii cu Tatal.
3. Misiunea mea se construieste in timp, odata cu aprofundarea si interiorizarea principiilor Caci daca Dumnezeu mi-ar descoperi la o varsta tot ce vrea sa fac, aceasta ar insemna ca experienta ulterioara nu mai ajuta prea mult, cel putin nu in intelegerea lui Dumnezeu si in implicarea Lui in viata mea. Am crezut ca rolul meu in viata personaei despre care vorbeam mai sus era pentru toata viata. Am cuprins dupa foarte mult timp ca rolul meu a fost pentru scurt timp. Si nici macar atunci n-am inteles pe deplin. Pentru ca nu vedeam nimic facut in urma mea. Ulterior Dumnezeu mi-a aratat ce s-a schimbat si care a fost samanta mea. Si surprinzator, inca o face.
4. Eu gandesc pentru mine. Sunt pe deplin incredintata ca decizia vietii mele imi apartine. De asemenea sunt convinsa ca Dumnezeu are drumuri pentru mine si nu drum. Pentru ca tinta noastra nu este cucerirea unei persoane sau a unei tari, ci tinta este Dumnezeu, iar acolo pot ajunge, cu o viata consacrata, in mai multe feluri (misiune externa, interna, consiliere, prin abilitatile practice detinute ce pot imbunatati viata altora). Aceasta inseamna ca un drum (alegerea misiunii externe) nu-l neaga neaparat pe un altul (misiunea in familie). In acelasi timp, ne blocam de multe ori in ceea ce se numeste fixitate functionala. Dumnezeu vrea asta pentru mine! Eu spun da sau nu? Dar daca Dumnezeu vede de fapt altceva? Sau daca Dumnezeu nu vrea nimic de la mine, ci doar sa fiu fericit, iar asta presupune o viata echilibrata si principiala.
5. Pentru mine, misiunea personala este una interioara in primul rand, si atunci as putea-o numi generala, pentru ca nu are coordonate specifice. Ce inseamna asta? Nu cred ca Dumnezeu imi cere specific sa aleg pe cineva sau un loc. Caci facand altfel nu mai indeplinesc voia Lui. Ci cred ca Dumnezeu vrea inima mea. Ma vrea pe mine. Ori asta inseamna ca oriunde sunt, Il pot sluji. Misiunea mea pe lumea asta nu consider ca este doar de a merge efectiv intr-un loc si a ramane acolo pentru toata viata. Desi de multe ori, m-am oprit si mi-am cercetat inima in vederea pregatirii pentru misiunea externa pe o perioada de timp. Insa consider ca avand in minte un punct geografic, pierdem restul. Ati auzit de oameni care au ajuns la tinta, dar sunt goi? Si tot ce traiesc pe varf este un groaznic sentiment al singuratatii si neimplinirii? Pentru ca Dumnezeu a creat varfuri, varfuri geografice si varfuri launtrice, pe care sa le atingem, apoi sa mergem mai departe.
Gandul cel mai important in ceea ce priveste voia lui Dumnezeu in viata mea este ca Dumnezeu vrea sa fiu ACTIVA si FERICITA. Oriunde m-as afla. Sa nu astept sa ajung undeva pentru a-L arata in viata mea, sa nu fug catre avion, pierzand trenul care ma duce acolo. Dumnezeu vrea sa fiu pentru altii (inseamna familia mea, prietenii, cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu) si vrea sa fiu pentru mine. Caci uneori, ma uit pe mine, incercand sa-i ajut pe altii. Dar asa cum Dumnezeu a murit pentru altii, a murit in primul rand pentru mine.
In incheiere, definitorii pentru mine sunt 3 intrebari, ale caror raspunsuri imi pot aduce pacea:
- ce vrea Dumnezeu pentru viata mea?
- cand vrea sa se intampla acel "ceva"?
- de ce sunt eu "cel ales" pentru aceasta misiune?
De multe ori am simtit si eu aceeasi nevoie, de a-mi defini implicarea in lume, ce inseamna a fi un crestin adevarat, caci constientizez ca viata mea are nevoie sa fie predata pe deplin in mainile lui Dumnezeu.
Inseamna sa fac voia lui Dumnezeu sa ascult de parinti? Sau sa mananc ce este sanatos pentru trupul meu? Sau sa simt cu sarmanii?Vrea Dumnezeu sa-mi traseze un drum pe care eu sa-l urmez? Are Dumnezeu viata deja pregatita pentru mine, iar partea mea este alegerea trairii ei? In dorinta sincera de a-L cunoaste la nivel personal pe Dumnezeu, mi-am pus cateva intrebari:
1. Alege Dumnezeu pentru mine o persoana cu care sa ma casatoresc sau o profesie ori un loc in care sa traiesc? Caci daca este asa, inseamna ca responsabilitatea pentru viata mea este mai mica decat responsabilitatea lui Dumnezeu fata de mine. Mai exista liberul arbitru si ce inseamna de fapt acest liber arbitru? Ce inseamna libertatea oferita de Dumnezeu?
2. Trairile ca urmare a indeplinirii planului lui Dumnezeu sunt dureroase si conflictuale? Daca da, pentru cat timp? Cum alegerea divinitatii nu este usoara pentru caracterul omenesc, cand obtin pacea si siguranta ca drumul ales este bun?
3. Planul lui Dumnezeu pentru mine este unul gata construit, iar eu il preiau si lupt pentru indeplinirea lui? Ce se intampla cu informatiile/experientele ulterioare care ne conduc catre o intelegere mai profunda a lui Dumnezeu si poate duc si la o schimbare de paradigma?
4. Cine gandeste pentru mine? Existenta unui plan asupra vietii mele, inseamnand reperele importante ale existentei (familia si misiunea), presupune mai putina oboseala personala, caci nu mai este nevoie sa descopar din 15 variante una potrivita pentru mine. Aleg din 2 optiuni, sa urmez drumul trasat de Dumnezeu sau nu. Asta inseamna ca un singur drum e pentru mine, restul optiunilor (chiar daca pot parea bune... sau chiar pot fi?) sunt gresite?
5. Ce inseamna misiunea personala? Este generala sau cat se poate de concreta? Daca este una generala, atunci mai pot vorbi de un plan bine pus la punct pentru viata mea? Daca este una concreta, atunci nu cumva Il limitez pe Dumnezeu si posibilitatile lui de a ma folosi?
Mi-e teama de a ma pierde in despicarea firului in 14 si a pierde dorinta de a afla ce se intampla cu viata mea. Am cautat raspunsuri clare in Biblie. Am staruit in rugaciune si in nevoia curata de a urma principiile divine. Tot ce pot impartasi este din experienta mea cu Dumnezeu si modul in care a lucrat pentru incertitudinile personale. Cunosc despre Dumnezeu din pruncie si vorbesc zilnic despre El, ca este infinit. Mereu mi-a fost usor sa zic asta pentru ca rational intelegeam. Insa nu detinem doar ratiune, ci si simtire. Asa ca, este important momentul in care ajungem la un echilibru gand-sentiment, o armonizare pentru ca asta inseamna lipsa conflictului. Iar Dumnezeu nu-si doreste conflicte pentru noi. Am experimentat in viata mea rezolvari necrezute si finalitati uimitoare alese de Dumnezeu si necunoscute mie. Peste 3 ani am fost convinsa ca misiunea mea data de Dumnezeu este sa indeplinesc un anumit rol in viata cuiva. Si era atat de puternica incredintarea si simtirea imi spunea acelasi lucru. Cu toate acestea, implinirea acestei misiuni durea teribil, halucinant uneori. Dar in sinceritatea inimii am urmat drumul ce credeam a fi potrivit. Pana intr-un moment, cand coplesita, m-am oprit pentru a intreba, chema din nou pe Dumnezeu. Trebuie sa doara, Doamne, atat de mult, indeplinirea misiunii Tale? Acesta este rolul pe care trebuie sa-l am? Si Dumnezeu mi-a raspuns, departandu-ma de tot ce am crezut cale de rezolvare si traire pana atunci. Mi-a aratat ca eu am cerut un "da" sau "nu" dintr-un singur drum. Dar ca exista mult mai multe drumuri cu aceeasi polaritate. Si foarte greu am inteles ca Dumnezeu se descopera incet. Si uneori cu alte drumuri decat cele intuite de noi.
1. Cred ca Dumnezeu nu va alege niciodata o persoana pentru mine, ci va alege un caracter si o influenta pozitiva. Aceasta inseamna ca Dumnezeu nu are un partener sau un loc in care sa stau pentru mine, ci Dumnezeu are parteneri pentru mine, partenerul alegandu-l eu, prin prisma libertatii totale pe care Dumnezeu mi-a dat-o. Dar criteriul definitoriu este modul in care celalalt ma influenteaza. Daca partenerul ma apropie de Dumnezeu si simt o crestere spirituala si o dorinta de slefuire, nu cred ca Dumnezeu se impotriveste unei astfel de relatii. Astfel, am responsabilitate 100% pentru alegerea mea. Daca Dumnezeu ma indruma catre o anumita persoana sau zona, atunci am dreptul sa-I reprosez lui Dumnezeu nefericirea mea. Dar Dumnezeu nu procedeasa astfel!
2. A-L alege pe Dumnezeu presupune durere pentru ca aceasta inseamna alegere impotriva pacatului. Insa Dumnezeu este cu mine in groapa cand mi-e greu si ies impreuna cu El. Durerea aceasta este diferita de cea simtita cand nu esti consacrat pe deplin. Te doare, dar ai liniste. In acelasi timp, a fi predat lui Dumnezeu cred ca nu inseamna o viata de conflicte si suferinte. Ci cred ca este vorba despre o durere temporara, de scurta durata, care umple apoi sufletul de liniste si de bucuria legaturii cu Tatal.
3. Misiunea mea se construieste in timp, odata cu aprofundarea si interiorizarea principiilor Caci daca Dumnezeu mi-ar descoperi la o varsta tot ce vrea sa fac, aceasta ar insemna ca experienta ulterioara nu mai ajuta prea mult, cel putin nu in intelegerea lui Dumnezeu si in implicarea Lui in viata mea. Am crezut ca rolul meu in viata personaei despre care vorbeam mai sus era pentru toata viata. Am cuprins dupa foarte mult timp ca rolul meu a fost pentru scurt timp. Si nici macar atunci n-am inteles pe deplin. Pentru ca nu vedeam nimic facut in urma mea. Ulterior Dumnezeu mi-a aratat ce s-a schimbat si care a fost samanta mea. Si surprinzator, inca o face.
4. Eu gandesc pentru mine. Sunt pe deplin incredintata ca decizia vietii mele imi apartine. De asemenea sunt convinsa ca Dumnezeu are drumuri pentru mine si nu drum. Pentru ca tinta noastra nu este cucerirea unei persoane sau a unei tari, ci tinta este Dumnezeu, iar acolo pot ajunge, cu o viata consacrata, in mai multe feluri (misiune externa, interna, consiliere, prin abilitatile practice detinute ce pot imbunatati viata altora). Aceasta inseamna ca un drum (alegerea misiunii externe) nu-l neaga neaparat pe un altul (misiunea in familie). In acelasi timp, ne blocam de multe ori in ceea ce se numeste fixitate functionala. Dumnezeu vrea asta pentru mine! Eu spun da sau nu? Dar daca Dumnezeu vede de fapt altceva? Sau daca Dumnezeu nu vrea nimic de la mine, ci doar sa fiu fericit, iar asta presupune o viata echilibrata si principiala.
5. Pentru mine, misiunea personala este una interioara in primul rand, si atunci as putea-o numi generala, pentru ca nu are coordonate specifice. Ce inseamna asta? Nu cred ca Dumnezeu imi cere specific sa aleg pe cineva sau un loc. Caci facand altfel nu mai indeplinesc voia Lui. Ci cred ca Dumnezeu vrea inima mea. Ma vrea pe mine. Ori asta inseamna ca oriunde sunt, Il pot sluji. Misiunea mea pe lumea asta nu consider ca este doar de a merge efectiv intr-un loc si a ramane acolo pentru toata viata. Desi de multe ori, m-am oprit si mi-am cercetat inima in vederea pregatirii pentru misiunea externa pe o perioada de timp. Insa consider ca avand in minte un punct geografic, pierdem restul. Ati auzit de oameni care au ajuns la tinta, dar sunt goi? Si tot ce traiesc pe varf este un groaznic sentiment al singuratatii si neimplinirii? Pentru ca Dumnezeu a creat varfuri, varfuri geografice si varfuri launtrice, pe care sa le atingem, apoi sa mergem mai departe.
Gandul cel mai important in ceea ce priveste voia lui Dumnezeu in viata mea este ca Dumnezeu vrea sa fiu ACTIVA si FERICITA. Oriunde m-as afla. Sa nu astept sa ajung undeva pentru a-L arata in viata mea, sa nu fug catre avion, pierzand trenul care ma duce acolo. Dumnezeu vrea sa fiu pentru altii (inseamna familia mea, prietenii, cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu) si vrea sa fiu pentru mine. Caci uneori, ma uit pe mine, incercand sa-i ajut pe altii. Dar asa cum Dumnezeu a murit pentru altii, a murit in primul rand pentru mine.
In incheiere, definitorii pentru mine sunt 3 intrebari, ale caror raspunsuri imi pot aduce pacea:
- ce vrea Dumnezeu pentru viata mea?
- cand vrea sa se intampla acel "ceva"?
- de ce sunt eu "cel ales" pentru aceasta misiune?
miercuri, februarie 10
marți, februarie 9
Dualitatea sufletului
Suntem duali... intruchipam ingeri si demoni... dezvaluim gunoi si valoare. Si doare... atunci cand ingerul din mine se intalneste cu demonul din tine... cand valoarea din tine se izbeste de gunoiul din mine... Si plangem! in noi sau in altii...
Alegem sa traim drama de a fi gresit, lasand o privire sa alunece in ochii ei sau ai lui... uitand de libertatea sufletului pentru a imbratisa dorinta inimii. Si plangem in noi cand este tot acolo si totusi nu mai este al nostru... nici fizic, nici sufleteste...
Ori cand suntem incapabili si prea fricosi sa ne intoarcem in noi, sa daramam, sa strigam, sa imploram, sa cautam, sa renastem... ne izbim cu putere in altii... si cautam sa umplem goluri, luand de la ei si punand in noi. Si tot ce reusim... e sa facem golul mai mare... sau sa uitam ca am dorit.... pe ACEL cineva...
Suntem duali in statut... intruchipam cersatori si stapani... cautam pomana din sufletul ei... sau al lui... victimizam... ca sa nu mai doara, ca sa legam... iar uneori ne simtim stapani... peste altii... niciodata peste sufletul nostru! Caci atunci cand vine vorba de fapte, nu noi am ales, ci destinul, nu noi am ranit... ci un alter...
Si-atunci? Daca dualitatea mea se intalneste cu-a ta, cine-a spus ca nu exista chimie???
Suntem duali in privirea din noi caci il vrem stapan peste noi sa se faca... si-l vrem punte peste care sa calcam mai departe... Iar cand eu te doresc ca stapan, iar tu punte ma vrei... ingerul si demonul isi vor aseza inimile a bocet in doi... pentru ca nu este, pentru ca se vrea altceva, pentru ca doare, iar aerul pare a fi disparut... si-atunci, nu mai exista INGER si DEMON, ci doar eu... si doar tu... fara masca!
Alegem sa traim drama de a fi gresit, lasand o privire sa alunece in ochii ei sau ai lui... uitand de libertatea sufletului pentru a imbratisa dorinta inimii. Si plangem in noi cand este tot acolo si totusi nu mai este al nostru... nici fizic, nici sufleteste...
Ori cand suntem incapabili si prea fricosi sa ne intoarcem in noi, sa daramam, sa strigam, sa imploram, sa cautam, sa renastem... ne izbim cu putere in altii... si cautam sa umplem goluri, luand de la ei si punand in noi. Si tot ce reusim... e sa facem golul mai mare... sau sa uitam ca am dorit.... pe ACEL cineva...
Suntem duali in statut... intruchipam cersatori si stapani... cautam pomana din sufletul ei... sau al lui... victimizam... ca sa nu mai doara, ca sa legam... iar uneori ne simtim stapani... peste altii... niciodata peste sufletul nostru! Caci atunci cand vine vorba de fapte, nu noi am ales, ci destinul, nu noi am ranit... ci un alter...
Si-atunci? Daca dualitatea mea se intalneste cu-a ta, cine-a spus ca nu exista chimie???
Suntem duali in privirea din noi caci il vrem stapan peste noi sa se faca... si-l vrem punte peste care sa calcam mai departe... Iar cand eu te doresc ca stapan, iar tu punte ma vrei... ingerul si demonul isi vor aseza inimile a bocet in doi... pentru ca nu este, pentru ca se vrea altceva, pentru ca doare, iar aerul pare a fi disparut... si-atunci, nu mai exista INGER si DEMON, ci doar eu... si doar tu... fara masca!
(mai, 2007)
luni, februarie 8
Rol de partener, parinte sau... in cuplu
Incep postarea aceasta de la comentariile avute. Caci se vede clar nevoia noastra, a tuturor, ca e exprimata sau nu, de a intelege cine suntem, ca si parte al unui intreg tesut in mod divin. Fie ca e vorba de cunostinte, amici sau prieteni, am simtit ca tanjim dupa brate care sa ne ofere siguranta sau tandrete, dupa ochi care sa ne priveasca vrajiti, dupa cuvinte pe care le dorim rostite doar catre noi. Ne-am minti in fata sa nu recunoastem nevoia de a ne simti speciali, valorizati.
Ma voi referi strict la rolurile pe care le indeplinim in mod natural in relatia de cuplu. Se considera uneori atat de simplu si usor, ca rolul nostru in relatie este de parteneri (iubiti). Consider ca este un gand reductionist si ca, intr-o relatie putem indeplini absolut toate rolurile: de la cel de copil, pana la cel de parinte, de la confident pana la cel de profesor. Fiinta umana este infinita ca si cerul, iar ceea ce se tese in ea, ganditi-va ca se dubleaza in momentul in care apare intregul (o relatie).
Este coplesitor pentru fiecare "participant" la relatia de cuplu sa indeplineasca uneori si un singur rol, acela de partener. Dar de cele mai multe ori indeplinim roluri multiple si facem tot posibilul, de fapt, sa ocupam mai multe "scaune" in viata celuilalt. Explicatiile sunt variate, printre cele posibile pot fi:
- "iti sunt eu confident decat sa te stie cineva mai bine ca mine";
- "iti sunt eu mama decat sa alergi la mama ta sau la vreo prietena disponibila";
- "iti sunt eu tata si te invat ce inseamna autoritatea pentru a urma mai bine sugestiile date";
- "te tin aproape de mine caci altfel iti vei da seama ca nu poti trai fara mine".
Nu va ganditi ca sunt niste lucruri constientizate. Caci daca sunt, e cazul fericit! In majoritatea cazurilor sunt amanunte intime la care nici noi nu avem acces decat printr-o cautare atenta, printr-o autoiscodire a lucrurilor pe care le simtim efervescente in noi.
De cele mai multe ori cautam sa indeplinim mai multe roluri (cu gandul necunoscut poate "fac orice, nu pleca!" caci departarea celuilalt inseamna rupere din noi) pe fondul unei insecuritati personale si interpersonale. Si e demonstrat ca, ceea ce crezi ca mai poti obtine/avea, poti consuma sau da altuia, dar ce crezi ca nu va mai veni, strangi bine in mana.
Este potrivit, pentru a nu cadea in capcana de a ne suprasolicita pe noi sau partenerul/a, sa avem prieteni de acelasi sex pentru a putea impartasi din ascunzisurile sufletului nostru, fara a avea cineva teama ca intr-un moment greu al relatiei, se va pica, din naivitate, in apropierea nepotrivita fata de un prieten de sex opus. In acelasi timp, parintii isi pot indeplini mai departe rolurile, daca nu le vom lua de la ei, la fel si sfatuitorul spiritual.
Ceea ce doresc sa subliniez este ca, prin ceea ce am scris, in nici un caz nu militez pentru o relatie opaca intre parteneri sau ascunderea aspectelor ce, oricand iesite la suprafata, pot duce la raniri inutile. Nu va ascundeti, crezand ca niciodata nu va exista o intalnire intre persoanejele implicate, ori ca nu se poate afla ceva... caci viata este asemenea unei sfere! Transparenta in relatia de cuplu si de prietenie creste launtrul nostru si ne imbogateste... poate nu pentru interactiunile cotidiene cand nimeni nu sta sa aprecieze profunzimea, dar cu siguranta pentru oamenii cu care impartim mai mult decat informatii lapidare.
Va incurajez sa faceti un test doar cu voi... sa analizati putin relatiile avute, chiar daca vi s-au parut importante ori nu, pentru a va descoperi identitatea relationala. Sa vedeti care este/sunt rolul/rile predominante pe care vi le asumati in cuplu.
mohorea.alina@gmail.com in caz ca sunt intrebari sau aspecte ce nu doriti a fi facute public.
Ma voi referi strict la rolurile pe care le indeplinim in mod natural in relatia de cuplu. Se considera uneori atat de simplu si usor, ca rolul nostru in relatie este de parteneri (iubiti). Consider ca este un gand reductionist si ca, intr-o relatie putem indeplini absolut toate rolurile: de la cel de copil, pana la cel de parinte, de la confident pana la cel de profesor. Fiinta umana este infinita ca si cerul, iar ceea ce se tese in ea, ganditi-va ca se dubleaza in momentul in care apare intregul (o relatie).
Este coplesitor pentru fiecare "participant" la relatia de cuplu sa indeplineasca uneori si un singur rol, acela de partener. Dar de cele mai multe ori indeplinim roluri multiple si facem tot posibilul, de fapt, sa ocupam mai multe "scaune" in viata celuilalt. Explicatiile sunt variate, printre cele posibile pot fi:
- "iti sunt eu confident decat sa te stie cineva mai bine ca mine";
- "iti sunt eu mama decat sa alergi la mama ta sau la vreo prietena disponibila";
- "iti sunt eu tata si te invat ce inseamna autoritatea pentru a urma mai bine sugestiile date";
- "te tin aproape de mine caci altfel iti vei da seama ca nu poti trai fara mine".
Nu va ganditi ca sunt niste lucruri constientizate. Caci daca sunt, e cazul fericit! In majoritatea cazurilor sunt amanunte intime la care nici noi nu avem acces decat printr-o cautare atenta, printr-o autoiscodire a lucrurilor pe care le simtim efervescente in noi.
De cele mai multe ori cautam sa indeplinim mai multe roluri (cu gandul necunoscut poate "fac orice, nu pleca!" caci departarea celuilalt inseamna rupere din noi) pe fondul unei insecuritati personale si interpersonale. Si e demonstrat ca, ceea ce crezi ca mai poti obtine/avea, poti consuma sau da altuia, dar ce crezi ca nu va mai veni, strangi bine in mana.
Este potrivit, pentru a nu cadea in capcana de a ne suprasolicita pe noi sau partenerul/a, sa avem prieteni de acelasi sex pentru a putea impartasi din ascunzisurile sufletului nostru, fara a avea cineva teama ca intr-un moment greu al relatiei, se va pica, din naivitate, in apropierea nepotrivita fata de un prieten de sex opus. In acelasi timp, parintii isi pot indeplini mai departe rolurile, daca nu le vom lua de la ei, la fel si sfatuitorul spiritual.
Ceea ce doresc sa subliniez este ca, prin ceea ce am scris, in nici un caz nu militez pentru o relatie opaca intre parteneri sau ascunderea aspectelor ce, oricand iesite la suprafata, pot duce la raniri inutile. Nu va ascundeti, crezand ca niciodata nu va exista o intalnire intre persoanejele implicate, ori ca nu se poate afla ceva... caci viata este asemenea unei sfere! Transparenta in relatia de cuplu si de prietenie creste launtrul nostru si ne imbogateste... poate nu pentru interactiunile cotidiene cand nimeni nu sta sa aprecieze profunzimea, dar cu siguranta pentru oamenii cu care impartim mai mult decat informatii lapidare.
Va incurajez sa faceti un test doar cu voi... sa analizati putin relatiile avute, chiar daca vi s-au parut importante ori nu, pentru a va descoperi identitatea relationala. Sa vedeti care este/sunt rolul/rile predominante pe care vi le asumati in cuplu.
mohorea.alina@gmail.com in caz ca sunt intrebari sau aspecte ce nu doriti a fi facute public.
duminică, februarie 7
SA FIM... pe langa ALTII! versus SA FIM cu ALTII!
Hm... deloc de dorit! Cine-si doreste o casa goala si un suflet pe masura... Toti cautam relatii, sa aducem cat mai multi "musafiri" in casa noastra. Sa le aratam camerele sufletului nostru, ce ne trezeste interesul, aspiratiile, lucrurile ce ne fac sa fim cautati... de altii. Nu vei fi de acord cu mine, stiu! Si nici n-am pretentia. Dar si eu, ca si tine, imi doresc sa atrag atentia asupra ceea ce sunt! Sa amprentez! Asta e deviza omului. Amprenta in viata unui alter. Sa-ti pot spune la un ceai, intr-o seara friguroasa... ca am prieteni!
Si incepem... eu aflu despre tine... tu afli despre mine... a doua zi intreb daca ai dormit bine, iar tu ma intrebi cum e la munca... e un pacat? Nicicum! Dar cate relatii ca astea mi-au devenit aproape? Care-mi sunt prietenii pe care sa-i pot trezi in miez de noapte sau care se intorc de ma gasesc furioasa intr-o zi ploioasa?
Ma intreba cineva ce este socializarea pentru mine... si imi spunea mai departe cat de scarbit e de aceasta "imbucatire" umana. Iti dau si tie si tie si tie... cate putin din mine. Mda... sa vedem... ce mai ramane?!
Socializarea pentru mine este pasul cel mai superficial al interactiunilor umane... toata lumea spune multe si nimeni nu spune nimic. Prea putin din lucrurile care sa ma faca apoi sa-mi leg ochii de tavan inainte de somn... prea putin din intrebarile care sa-mi iscodeasca adancul in incercarea de a-mi stabili standardul de viata.
Sa fim... pe langa altii! E usor. Spun putin despre mine si te-am prins! Esti pe langa mine! Ne mintim adesea ca astfel de interactiuni duc la profunzime. Da? Cate? Cauta in viata ta, apoi spune-mi. Simti de la inceput care vor fi relatii subtiri si care te vor construi. Sau poate nu te-ai gandit... poate ca timpul pentru o astfel de analiza n-a existat vreodata.
Iti spun din viata mea de extroverta, iti vorbesc de pacatul meu de a iubi oamenii noi si multi... Sunt clipe cand respir departe de oameni. Inchid ochii dincolo de vorbe multe si agitatie sociala. Si constat ca e nefiresc sa vorbesc de prieteni multi caci luati la puricat sunt atat de putini. Infiorator de putini... cateodata. Si m-as lauda ca am prieteni multi, de-as fi de profesie "prieten", de-ar fi programul meu de lucru, zilnic, incarcat cu o astfel de plamada. Dar nu cu asta ma ocup... deci e prea absurd sa ma numesc "prieten" pentru multi... poate pentru unul, doi...
Iti doresc sa fii... CU altii! Nu pe langa altii! Sa ii patrunzi si sa te lasi patruns, influentand si azi si maine si nu doar pentru clipe!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)