Dragos... bete!

"Viata e ca un fluture"... mi-a spus. Si nu l-am inteles atunci... Si a plecat! In urma, sufletul mi s-a deschis. Si dupa pasi facuti cu timpul, dorit-am zborul. Si-am zambit... pe langa voie. Traiam ca fluture, desi eram inca omida... in timp, descoperit-am fastaceala si-nroseala... la o atingere nebanuita si fugara... la o privire calda ori zambet buclucas... la o ruga printre noptile cu stele.

Daca era aproape, il doream departe caci ma temeam, tremurul acela care-ti spune ca poate nu e adevarat. Si parca nu vroiam ca praful magic sa se risipeasca prea degraba... Daca era departe, tanjeam sa fie mai aproape. Si nu i-am spus... nu a stiut atunci si-n parte nici acum.

Nu m-a impins sa zbor... si nici zorit! Ci-a ascultat si a tacut... traind incet si chibzuit. Doar a imbratisat...

                   .... si am zburat!