Rol de partener, parinte sau... in cuplu

Incep postarea aceasta de la comentariile avute. Caci se vede clar nevoia noastra, a tuturor, ca e exprimata sau nu, de a intelege cine suntem, ca si parte al unui intreg tesut in mod divin. Fie ca e vorba de cunostinte, amici sau prieteni, am simtit ca tanjim dupa brate care sa ne ofere siguranta sau tandrete, dupa ochi care sa ne priveasca vrajiti, dupa cuvinte pe care le dorim rostite doar catre noi. Ne-am minti in fata sa nu recunoastem nevoia de a ne simti speciali, valorizati.

Ma voi referi strict la rolurile pe care le indeplinim in mod natural in relatia de cuplu. Se considera uneori atat de simplu si usor, ca rolul nostru in relatie este de parteneri (iubiti). Consider ca este un gand reductionist si ca, intr-o relatie putem indeplini absolut toate rolurile: de la cel de copil, pana la cel de parinte, de la confident pana la cel de profesor. Fiinta umana este infinita ca si cerul, iar ceea ce se tese in ea, ganditi-va ca se dubleaza in momentul in care apare intregul (o relatie).

Este coplesitor pentru fiecare "participant" la relatia de cuplu sa indeplineasca uneori si un singur rol, acela de partener. Dar de cele mai multe ori indeplinim roluri multiple si facem tot posibilul, de fapt, sa ocupam mai multe "scaune" in viata celuilalt. Explicatiile sunt variate, printre cele posibile pot fi:

- "iti sunt eu confident decat sa te stie cineva mai bine ca mine";
- "iti sunt eu mama decat sa alergi la mama ta sau la vreo prietena disponibila";
- "iti sunt eu tata si te invat ce inseamna autoritatea pentru a urma mai bine sugestiile date";
- "te tin aproape de mine caci altfel iti vei da seama ca nu poti trai fara mine".

Nu va ganditi ca sunt niste lucruri constientizate. Caci daca sunt, e cazul fericit! In majoritatea cazurilor sunt amanunte intime la care nici noi nu avem acces decat printr-o cautare atenta, printr-o autoiscodire a lucrurilor pe care le simtim efervescente in noi.

De cele mai multe ori cautam sa indeplinim mai multe roluri (cu gandul necunoscut poate "fac orice, nu pleca!" caci departarea celuilalt inseamna rupere din noi) pe fondul unei insecuritati personale si interpersonale. Si e demonstrat ca, ceea ce crezi ca mai poti obtine/avea, poti consuma sau da altuia, dar ce crezi ca nu va mai veni, strangi bine in mana.

Este potrivit, pentru a nu cadea in capcana de a ne suprasolicita pe noi sau partenerul/a, sa avem prieteni de acelasi sex pentru a putea impartasi din ascunzisurile sufletului nostru, fara a avea cineva teama ca intr-un moment greu al relatiei, se va pica, din naivitate, in apropierea nepotrivita fata de un prieten de sex opus. In acelasi timp, parintii isi pot indeplini mai departe rolurile, daca nu le vom lua de la ei, la fel si sfatuitorul spiritual.

Ceea ce doresc sa subliniez este ca, prin ceea ce am scris, in nici un caz nu militez pentru o relatie opaca intre parteneri sau ascunderea aspectelor ce, oricand iesite la suprafata, pot duce la raniri inutile. Nu va ascundeti, crezand ca niciodata nu va exista o intalnire intre persoanejele implicate, ori ca nu se poate afla ceva... caci viata este asemenea unei sfere! Transparenta in relatia de cuplu si de prietenie creste launtrul nostru si ne imbogateste... poate nu pentru interactiunile cotidiene cand nimeni nu sta sa aprecieze profunzimea, dar cu siguranta pentru oamenii cu care impartim mai mult decat informatii lapidare.

Va incurajez sa faceti un test doar cu voi... sa analizati putin relatiile avute, chiar daca vi s-au parut importante ori nu, pentru a va descoperi identitatea relationala. Sa vedeti care este/sunt rolul/rile predominante pe care vi le asumati in cuplu.

mohorea.alina@gmail.com in caz ca sunt intrebari sau aspecte ce nu doriti a fi facute public.