Hm... deloc de dorit! Cine-si doreste o casa goala si un suflet pe masura... Toti cautam relatii, sa aducem cat mai multi "musafiri" in casa noastra. Sa le aratam camerele sufletului nostru, ce ne trezeste interesul, aspiratiile, lucrurile ce ne fac sa fim cautati... de altii. Nu vei fi de acord cu mine, stiu! Si nici n-am pretentia. Dar si eu, ca si tine, imi doresc sa atrag atentia asupra ceea ce sunt! Sa amprentez! Asta e deviza omului. Amprenta in viata unui alter. Sa-ti pot spune la un ceai, intr-o seara friguroasa... ca am prieteni!
Si incepem... eu aflu despre tine... tu afli despre mine... a doua zi intreb daca ai dormit bine, iar tu ma intrebi cum e la munca... e un pacat? Nicicum! Dar cate relatii ca astea mi-au devenit aproape? Care-mi sunt prietenii pe care sa-i pot trezi in miez de noapte sau care se intorc de ma gasesc furioasa intr-o zi ploioasa?
Ma intreba cineva ce este socializarea pentru mine... si imi spunea mai departe cat de scarbit e de aceasta "imbucatire" umana. Iti dau si tie si tie si tie... cate putin din mine. Mda... sa vedem... ce mai ramane?!
Socializarea pentru mine este pasul cel mai superficial al interactiunilor umane... toata lumea spune multe si nimeni nu spune nimic. Prea putin din lucrurile care sa ma faca apoi sa-mi leg ochii de tavan inainte de somn... prea putin din intrebarile care sa-mi iscodeasca adancul in incercarea de a-mi stabili standardul de viata.
Sa fim... pe langa altii! E usor. Spun putin despre mine si te-am prins! Esti pe langa mine! Ne mintim adesea ca astfel de interactiuni duc la profunzime. Da? Cate? Cauta in viata ta, apoi spune-mi. Simti de la inceput care vor fi relatii subtiri si care te vor construi. Sau poate nu te-ai gandit... poate ca timpul pentru o astfel de analiza n-a existat vreodata.
Iti spun din viata mea de extroverta, iti vorbesc de pacatul meu de a iubi oamenii noi si multi... Sunt clipe cand respir departe de oameni. Inchid ochii dincolo de vorbe multe si agitatie sociala. Si constat ca e nefiresc sa vorbesc de prieteni multi caci luati la puricat sunt atat de putini. Infiorator de putini... cateodata. Si m-as lauda ca am prieteni multi, de-as fi de profesie "prieten", de-ar fi programul meu de lucru, zilnic, incarcat cu o astfel de plamada. Dar nu cu asta ma ocup... deci e prea absurd sa ma numesc "prieten" pentru multi... poate pentru unul, doi...
Iti doresc sa fii... CU altii! Nu pe langa altii! Sa ii patrunzi si sa te lasi patruns, influentand si azi si maine si nu doar pentru clipe!
Am trait singuratatea...singuratatea aia plina de prieteni. Mi se pare cea mai grea de suportat. Sa ai o multime de oameni in jur si sa crezi ca nu esti singur, dar dimineata sa te trezesti fara bratele cuiva in jurul tau, si nimeni sa nu te apere cand ai nevoie (in afara de Bunul nostru Prieten, Isus).
RăspundețiȘtergereInsa am ajuns momentul cand am inteles vorbele unui om intelept: "Ca sa fi puternic trebuie sa inveti sa fi singur!"
Si m-am gandit la Avraam care si-a lasat slugile la poalele muntelui, si m-am gandit la Moise cand mergea pe munte singur, si m-am gandit la Isus in pustie, si m-am gandit la Pavel-imaginandu-mi-l vorbind cu sandalele lui. M-am incurajat si am ales sa fiu singura. Atunci Domnul mi-a trimis un ajutor potrivit...chiar doua daca vrei :D
Draga mea Princess... multumesc pentru impartasirea unui dram din experienta ta si apreciez deschiderea publica. De asemenea, mecanismul generator de optimism prezentat la finalul randurilor tale. Sunt de acord cu vorbele acelui intelept si doar cine a trait procesul inceput cu singuratatea, ducand catre maturizarea afectiva, poate intelege greutatea acestui demers.
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru ajutor, chiar pentru doua... daca vrei ;)
Tocmai cand ma pregateam cu elan sa imi dau si eu cu parerea despre articolul asta, ma uit un pic mai sus la comentariul lui "princess" si... ghici ce! Ma trezesc fara elan. Nu mai am ce sa spun. Ah, incercati si voi sa fiti mai putin intensi in exprimare, ca sa mai am si eu ceva de zis!
RăspundețiȘtergereCelelalte articole mi-au placut, mi s-au parut "poetice", dar asta e menit sa te puna pe ganduri.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereDraga mea, tu te sperii repede si te inchizi in cochilie si stai acolo frumusel bucurandu-te de peretii tai. Ei bine, aici nu incercam sa ne sofisticarim prea tare... deocamdata! :))) Asa ca, orice aplecare persoanala este menita de a fi luata in seama! ;) Multumesc!
RăspundețiȘtergereDacă nu avem voie să ne "sofisticărim",atunci...o sa ma abtin si eu :D. Sa spun ceva despre prieteni? Niciodată nu am avut mulţi prieteni...aşa că, atunci când am mai crescut şi am aflat că nici nu pot fi prea multi m-am bucurat, pt. ca m-am simţit şi eu normal...oarecum...;). Am doi prieteni: unul pe pământ şi Unul în cer; şi cu voia Celui din cer, la momentul potrivit o să mai am unul(una) care să-mi devină cel mai "prieten" posibil...până la...one body (na c-am zis-o !) Mai multi de atatia...nici nu cred că sepoate într-o viaţă atât de scurtă. Gata că dk mai continui ajung să scriu articol la comentarii! :D
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereLa tine nu mai incep cu dragul, ca prea ii indragesc pe toti apoi. :)) De sofisticarit, o poti face, dar nu e obligatoriu pentru toti. Fiecare dupa preferinte. Cat priveste "volumul" de prieteni bag seama ca e tare greu sa se intre in graficul tau. :D
RăspundețiȘtergereIar in ceea ce priveste ideea de "... one body" incerc sa n-o comentez decat spunand ca e bine sa fim atenti la rolurile date oamenilor din viata noastra. Daca o persoana are toate rolurile: prieten, iubit, parinte, profesor etc, ce ne facem cand dispare din motive cunoscute sau ne?
Lungimea comentariilor nu este stabilita :D, asa cum nici lungimea sufletului n-o poti dicta prin factori obiectivi. So... ! :)
eu cred in "one bony" pt. ca asa a hotărât El ! Iar dk dispare din viaţa mea din cine ştie ce motiv, atunci o să simt că trăiesc pe jumătate până când El o să mă reîntregească ori aici, ori pe Noul Pământ! Poate că sunt idealist, dar la capitolul ăsta...nici nu concep altfel...and...by the way...în graficul meu intră şi acel "colţ de cer" - care nu se poate realiza între două persoane care ...mai au rezerve în ceea ce priveşte raportul dintre ei! ...so...That's my p.d.v ! :P
RăspundețiȘtergereOrbiterdicta... :) apreciez promptitudinea desi cred ca n-a fost raspunsul neaparat pentru mine. Da, si eu cred in! DAR! Ideea era de a nu face totusi dintr-o persoana o lume intreaga pentru ca astfel responsabilitatea poate fi prea mare pentru ea. Apoi ne dezamageste din vina ei sau din vina idealismului nostru?
RăspundețiȘtergereColt de cer care nu se poate realiza intre 2 pers. care mai au rezerve in ce priveste raportul dintre ei. Lamurire pls! :D
lamurirea pt "colţ de cer" : e o expresie din EGW prin care se redă idealul lui Dumnezeu pentru căsătorie; ideal redat dealtfel încă de la instituirea primei familii (un singur trup), care însemna mult mai mult decât îndrăzneşte omul sec. XXI să spere! Iar atunci când eşti un singur trup...e numai logic faptul că NU POATE EXISTA SPAŢIU ÎNTRE TINE ŞI...TINE !
RăspundețiȘtergereSubscriu: nu poti face dintr-o persoana tot universul tau. Pui pe umerii ei prea multa presiune, si ii dai prea mult de dus. Isus ne este si Parinte, si Prieten, si Dumnezeu, si Coleg...insa pe Pamant el a lasat parintii parinti, colegii colegi, prietenii prieteni si sotul sot. Care sot la randul lui ca si sotia trebuie sa invete sa fie si tata/mama. POate fi si celelalte (parinte, prieten) dar numai in ceea ce priveste sinceritatea si legatura emotionala, insa nu il transforma in ceea ce nu ii este dat sa fie. Va fi greu pentru amandoi.
RăspundețiȘtergereCred ca va urma o postare curand... despre relatii! :)
RăspundețiȘtergereCat despre un singur trup...este exact acea legatura emotionala, care transforma doua persoane venite din familii diferite, cu educatii diferite, din culturi diferite daca vrei (eu si sotul meu suntem de religii diferite), intr-una singura, ca principii, ca model de viata, ca teluri...si nu se refera la a transforma un singur om in tot ceea ce ai nevoie. (Incearca sa vorbesti cu sotul tau despre ...travaliu de exemplu, si vezi daca poate inlocui sfaturile unei prietene bune si de nadejde. Sau pune-l pe el sa vorbeasca cu tine despre bujii, motoare etc si vezi daca poti sa il urmaresti)
RăspundețiȘtergereimi place să cred (deşi e neplăcut), că nu se înţelege sintagma de "un singur trup" în contextul dat. Şi pt. asta aş da o mică lămurire: un singur trup în contextul biblic al familiei e format din: un "el" şi "o ea". Sper că până aici e clar. Dacă e clar, mai facem un pas: din moment ce acest trup e format din două persoane, înseamnă că fiecare are partea ei bine stabilită, astfel încât n-o să fie soţia mecani iar soţul născător de prunci (ca să merg pe şablonul dat), dar asta nu înseamnă că nu poţi vorbi cu el de travaliu (că până la urmă s-ar putea ca el să fie cel ce iţi stă alături cu "push" şi în momentul acela) şi nici că ea trebuie să fie sub orice formă total incompatibilă cu tot ceea ce înseamnă mecanica. Apoi, cred (şi am susţinere biblică pt. asta!), că fiecare trebuie împlinească pt. celălalt orice rol relaţional în funcţie de nevoi. Şi asta din dragoste şi într-un context al încrederii reciproce totale. Nu se pune problema că îl împovărezi pe el/ea prea mult, căci o astfel de concluzie se trage DOAR de pe margine, de dragul discuţiei! În practică, atunci când îl iubeşti pe celălalt cu toată fiinţa ta, nu simţi o povară în a-i ieşi în întâmpinarea nevoilor! Totuşi, sunt de acord că poate apărea o discrepanţă unde se inserează şi "neputinţele" mai sus menţionate: când unul dintre cei doi nu răspunde în aceeaşi măsură dragostei şi dăruirii celuilalt! Am văzut familii care se apropiau de ideal şi nu era greu să-ţi dai seama de asta, după cum vedem covârşitoarea majoritate a familiilor care au lacunele lor şi, în funcţie de seriozitatea lacunelor pot merge mai departe şi avea un grad de fericire...satisfăcător ( deşi pt. ei dacă au avut modele fără prea multe pretenţii li se va părea că-s super-fericiţi, şi asta pt. că nu au avut mai mult pt. a face comparaţie), sau ajung să fie căsătoriţi doar în acte iar în realitate să fie doar colocatari care se tolerează, şi cei mai nefericiţi- cei care nu se mai suportă nici în acte şi...le rup. Dacă mai aveţi obiecţii majore o să mă văd silit să reiau discuţia într-un articol pe blogul meu! :D
RăspundețiȘtergereMa vad responsabila sa lamuresc ceva... caci simt ca am declansat un vartej ce poate fi abordat in alt moment. Apreciez fiecare cuvant scris de voi... si fiecare implicare in care ati pornit. Insa, ma vad nevoita sa rog a continua povestea dualismului la o alta postare.
RăspundețiȘtergereCea de mai sus, are rolul de a ne opri pentru cateva clipe la o analiza a propriilor relatii sociale. Le avem? Ce ne motiveaza in legarea lor? Avem prieteni? Cati? Ce dam si cand?
Multumesc! :)
Mi-a placut gandul tau, Princess.
RăspundețiȘtergereDomnul sa iti dea intelepciune!
little princess