Cand seara imblanzeste pamantul, imi descalt picioarele obosite de goana si tacut calc pe nisip. Voi lua-o in stanga urmelor lasate chiar ieri, caci altul mi-e ceasul acum si alta-i chemarea. Inchid ochii si las vantul sa-mi impleteasca parul cu mirosul salciu.
M-am hotarat! Accept ca nu pot opri zefirul cand imi tulbura gandul. Nu pot stapani marea cand ma sperie infinitul ce se varsa spre mine. Voi accepta tremuratul de pasi, voi invata ca strangerea trupului ia uneori nesfarsitul...
M-am hotarat! Sa mut muntii, m-am hotarat sa ma sfaram, sa pun temei in ce m-am indoit candva, sa cred, sa ma incred, sa astept, sa sper, sa mut, sa zbor, sa respir, sa visez, sa doresc, sa tac!
Simt briza si mirosul de scoici... simt gust de sarat in privire... simt urme de om pe aproape. M-am decis? Oh, da... sa ma las... negresit! Chircirea-mi o simt mai straina, mai ciudat ca-nserarea de ieri... m-am decis... sa intreb?
Cand seara imblanzeste pamantul, ma-ntind pe nisip... e umed si rece... mirosul de viata-i sarat!
Scrii intr-un fel care ma emotioneaza. Nu sunt sigura ca inteleg ce vrei sa se inteleaga, dar ... ai reusit sa ma topesti!
RăspundețiȘtergereMultumesc, draga mea prietena! Daca te-am topit, acum inseamna ca va trebui sa te "solidific". ;) Te imbratisez cu drag! :)
RăspundețiȘtergere