Viata se petrece tocmai atunci cand crezi c-ai oprit-o din mers prin impotrivirea-ti de a se trai. Crezand ca ai puterea de a o incremeni, te-ncumeti sa ridici mana ca semn de poposire. Caci nu doresti decat traitul de azi sa-ti fie poate inzecit pe maine, sa-ti fie trupul cald si pasul bland pe mai departe...
Stai, viata! Caci te doresc atat de tare incat imi tremura genunchiul ce l-am plecat in ruga. Ma lupt cu tine caci ce-mi oferi in clipa asta e mai putin decat pot duce. Ma lupt si te provoc sa ma pastrezi mai bine pentru maine. Caci azi, e prea fugara aplecarea-ti... Caci azi ai plans, esti obosita si pari uitata printre ruinele-ngolite!
Esti bantuita de ce-ar lipsi sau prea putin trait, esti condamnata la a tot vrea cu pofta. Si vrei sa mi te dai acum crezand in preschimbarea de o clipa, in valul focului, mistuitor in trupu-ti? Stai, viata, potolita! Caci jarul inserarii mugind se departeaza cand zorii zilei timid mijesc pamantul.
De te doresc, o stii prea bine. Dar lasa timpul pentru maine in preafrumos sa se prefaca. Si de soptirea-ti tot va fi, atunci din preacurat voi duce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu