E greu sa ma opresc caci nu-mi sta in fire. Mai degraba as fugi intruna, as merge peste tot si as face de toate. Imi place iuresul timpului ocupat si freamatul mintii iscoditoare dupa nestiute. Si n-as vrea sa pierd nimic caci interese sunt multe si domenii destule. Se-ntampla totusi sa nu caut agitatia... dar pur si simplu vine, se instaleaza si ma invaluie pana cand doar reclam lipsa de timp, dar fara a intreprinde actiuni de schimbare externa. Ma pierd in proiecte, in dorinte, in planuri si visuri... ma pierd in afara, ma lupt inauntru. Si pic... catre seara. Imi asez capul pe perna si privesc iar tavanul... este tot gol si tot alb... ca si ieri. Ceva imi lipseste caci sufletu-i rece. Si caut cu ochii pierduti in tavan... si-nteleg. Dar ce pot sa fac cand ceasul ma striga si lumea ma poarta mereu mai departe, mereu fara timp, mereu in afara?
Rozul asta nu se potriveste deloc cu tonul existential al framantarilor tale. Nu stiu daca te ajuta, dar am impresia ca fara agitatia asta in care esti prinsa, golul din tavan ti-ar parea si mai mare. Mi-e greu sa mi te inchipui asezata si fara activitate. Poate ar trebui sa iti schimbi o parte din preocupari si ma agiti si pe mine, la o iesire in parc. Pe cand?
RăspundețiȘtergereZis si facut! ;)
RăspundețiȘtergereHahaha! Ti se pare ca raspunsul asta il asteptam? Spune cand! Inainte sa ma razgandesc. Stii cat de greu ma prinzi cu chestii de genul asta. Sau vrei sa imi scot mutra antisocializare la bataie, sa iti aduci aminte cum arata?
RăspundețiȘtergere