E noapte. Si parca din ce in ce mai noapte.
Prin geamul aburind se cauta miscarea. Nerostit, se citeste trairea din turnul de la capat de lume. Si chicotelile printre soapte ascunse. Ce mai conteaza de sunt martori, de se perinda gloata-imprejur? In turnul inalt se traieste o poveste tacuta. Tremuranda, cartea isi deschide gandul si se scrie inocenta privirii si a mainii atinse de fata...
Si timpul a strabatut peste turn, peste zambet si vorbe promise. Se priveste imbratisarea doritilor, se cauta privirea alesilor, se tanjeste dupa frematatul dorintei. Se paseste peste note de doruri, se danseaza, se promite, se viseaza spre maine... ca nu va fi mult, ci curand!
E noapte. Parca din ce in ce mai noapte. Sub clipe tacute, se doarme!
Cand asteptarea e lunga, iar omul e lasat prada gandurilor sale... ramane, parca, singur in tot Universul. Ai atunci impresia ca a avut dreptate Berkeley, iar tot ce nu e perceput, se opreste din a exista.
RăspundețiȘtergereLasa-ma sa ghicesc? Ai scris in tren?
:) Te las...
RăspundețiȘtergereSi da, sunt de acord... atat timp cat nu pot percepe, nu pot trai acel ceva. Din acest motiv avem nevoie de asigurari. Si, precum spun si sondajele, nimic nu e mai trist pe lumea asta decat sa fii singur.
Esti prea diafana ca sa pot percepe mesajul. Ori imi pun ochi de poet, ori iti pui tu ochi de om mai pragmatic. Ce preferi?
RăspundețiȘtergere